Ce mai fac partidele din Chiajna?

5
1435

Pentru că vrem ca dvs să fiți informați, ne-am gândit să facem o analiză a activității partidelor politice, mai exact a organizațiilor din localitate, acum în prag de alegeri prezidențiale, dar și în apropierea alegerilor locale, de departe cea mai așteptată cursă electorală din Chiajna. Am vrut să vedem și noi cu ce se mai ocupă și care este gradul lor de implicare în viața comunei.

ALDE Chiajna, partidul care dă primarul și majoritatea din consiliul local are o activitate aproape nulă în teritoriu. După dușul rece primit la alegerile europarlamentare și schisma de la vârful partidului, la care se adaugă lipsa de interes a edilului Minea față de urbea pe care o păstorește, organizația locală ALDE a intrat în moarte clinică. Doar sediul partidului aflat în vatra satului pare animat, însă mai degrabă cu iz de cârciumă sătească. Nu credem în ruptul capului că acolo s-ar dezbate problemele comunității. Nu lipsită de interes este și prezența redusă a membrilor la adunarea județeană care s-a țiunut săptămâna trecută la Chiajna. Surse locale ne spun că nu au fost mai mult de 30 de oameni.

PNL Chiajna nu deține nici măcar un sediu. Sporadice intervențiile în consiliul local. Aleșii PNL vin la ședințe cu lecția învățată și cu aerul că își pierd timpul în opoziție. La nivel online, doar fostul candidat la alegerile locale din partea PNL, Cornel Ofițeru, are intervenții pe grupurile de facebook din Chiajna, însă nimic constructiv. Toate intervențiile sale se termină cu semnul întrebării, pus oarecum retoric. În afară de o mică campanie dusă pentru strângerea de semnături pentru actualul președinte, acțiune care a avut loc în zona de blocuri a Chiajnei unde majoritari sunt cei de la USR Plus, activitatea PNL Chiajna tinde spre zero, mai ales că nici afișe stradale cu candidatul la prezidențiale nu există.

De departe, activitatea cea mai intensă în Chiajna a avut-o organizația USR. Partidul lui Dan Barna deține și un sediu pe strada Soarelui, de cele mai multe ori închis, dar și biroul parlamantar al deputatului Cornel Zainea, unul dintre cei mai activi în privința mirosurilor provenite de la groapa de gunoi Iridex. Cel puțin doi reprezentanți ai USR Chiajna au pichetat ședințele de consiliu local, prezentând ulterior discuțiile și deciziile care s-au luat. Foarte activi online, au cel puțin un grup de facebook pe care îl controlează. Au combătut activ ultimul mandat al edilului Minea prin pagina Schimbăm Chiajna pe care au lăsat-o de izbeliște după ruptura dintre grupul activ Marina Mateescu/Dorel Mărgărit (cei care au participat la toate ședințele Consiliului Local Chiajna) și noul val de simpatizanți intrat recent în organizație. În linii mari, useriștii din Chiajna știu ce vor, însă lupta este la vârful organizației unde bătălia cea mai mare este pentru postul de candidat la funcția de primar.

Organizația Plus Chiajna s-a făcut remarcată doar prin câteva acțiuni civice de strângere a gunoaielor ori de tăiare a plantelor de ambriozie, acțiuni de cele mai multe ori trecute neobservate. Au făcut-o ostentativ, cu însemnele partidului la vedere, ceea ce irită ochiul obișnuit cu mascarada ascunsă sub denumirea de acțiune civică. Se implică foarte puțin pe social media, poate și din cauza faptului că vor merge pe același candidat la alegerile locale de anul viitor. Nu dețin un sediu de campanie.

Cea mai controversată organizație este a PMP. Cei doi consilieri locali de la PMP au mers mânâ în mână cu aleșii PSD/ALDE și au votat la unison, în pofida faptului că la nivel central nu s-a stabilit nimic în acest sens. Consilierul local PMP, fost candidat la alegerile de acum trei ani, a fost îndepărtat de la conducerea organizației locale de un alt fost candidat, Daniel Florin Burtea, un ins foarte activ pe social media, dar cu puține șanse de reușită. În lipsa unui PR puternic își face singur campanie, este prezent în toate discuțiile, însă nu oferă soluții ci dă cu bățul în actualul edil. Nerafinat în retorică, este cotat cu puține șanse. Nici organizația PMP Chiajna nu deține un sediu oficial. Nici măcar o pagină activă de facebook. Daniel Florin Burtea este singurul care și-a anunțat, neoficial, candidatura în cursa de edil al comunei Chiajna.

Organizația PSD Chiajna nu a existat niciodată oficial. Din 1996 are același candidat, Petre Mincu, pus acolo parcă să piardă. Și când a trebuit să fie în opoziție, cei de la PSD Chiajna au mers cu puterea locală, reprezentată în ultimii 23 de ani de edilul Mircea Minea. Nu se implică deloc pe rețelele sociale din Chiajna, iar lipsa afișelor stradale cu Viorica Dăncilă spune că nu există interes pentru o organizație puternică.

5 COMENTARII

  1. Cei de la USR au dezmințit că le-ar aparține pagina Schimbam Chiajna.
    Se pare că nu au candidat la primarie dar se zvonește ca se chinuie să-l convinga pe Zainea sa candideze.
    În acelasi timp umbla vorba ca actualul presedinte ar fi omul lui Minea și ca deja câțiva dintre ei si-au negociat posturile de consilieri.

  2. Cei de la USR au spus ca nu le aparține Schimbam Chiajna.
    Se pare că nu au candidat cu șanse pentru primărie și se roagă de Zainea sa candideze. De aceea sunt atat de secretosi cand e vorba sa spuna cine va candida.
    Umbla vorba ca actualul presedinte ar fi omul lui Minea și ca deja câțiva dintre ei si-au negociat posturile de consilieri locali. Ca sa nu aibă ALDE surprize în consiliu după alegerile viitoare.

  3. Cei de la USR au dezmintit ca le apartine Schimbam Chiajna.
    Se pare ca nu au candidat credibil si cu sanse pentru primarie dar se roaga de Zainea si se chinuie sa-l convinga sa candideze.
    In acelasi timp umbla vorba ca actualul presedinte ar fi omul lui Minea si ca deja cativa dintre ei si-au negociat posturi de consilieri locali. Ca sa nu aiba gasca lui Minea sau urmasii lui surprize in consiliu dupa alegerile viitoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.