fbpx

Primarul Minea a început campania electorală!

După o lungă absență din spațiul public, am avut prilejul să auzim că Minea a apărut în comună, la o acțiune a primăriei, cel puțin asta aflăm dintr-un mesaj oficial. Suntem informați că acesta a adus cadouri copiilor din localitate. Desigur, gestul este de apreciat, dar dacă am crede că este un gest plecat doar din rațiuni umanitare și nu din alte considerente, pur electorale.

Minea a găsit de comun să ne comunice această acțiune folosindu-se de vechiul truc, alăturarea imaginii lui cu cea a echipei de fotbal. Astfel, pe pagina de facebook a acestora aflăm despre acțiunea la care a participat Minea.

Sursele noastre din primărie ne-au informat că Minea a început deja să își strângă echipa de campanie. Ar vrea să mai câștige un nou mandat. Primarul caută să vadă dacă poate obține un loc la alt partid politic, fiind conștient că ALDE a ajuns un pietroi ce îl trage în jos.

Șansele ca el să fie realies sunt mici chiar și în condițiile în care ar trece la PSD. PNL și USR ocupă primele locuri în preferințele locuitororilor din Chiajna. Dacă mai adăugăm la votul politic și nemulțumirile cetățenilor față de primarul în funcție, putem să îi facem o previziune cadou primarului și să îi spunem că va pierde cu brio aceste alegeri!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *