Cunoscutul interlop, Alexandru Iordan, a fost arestat pentru omor!

0
373

Alexandru Iordan, cunoscutul interlop din Chiajna, a fost reținut de autorități. Se pare că acesta și-a omorât iubita. Iordan a fost acuzat acum câteva luni pentru agresarea președintelui PNL Chiajna. El este unul dintre cei mai duri lideri ai lumii interlope din Ilfov.

  Conform unui comunicat de presă al Poliției Ilfov,Alexandru Iordan, a fost reţinut, fiind acuzat şi cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 199 (violenţă în familie) şi art. 195 (loviri sau vătămări cauzatoare de moarte). „În cursul zilei de astăzi, poliţiştii ilfoveni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, au desfăşurat activităţi specifice în cadrul unui dosar penal, context în care s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 38 de ani, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. şi ped. de art.199 al.1 rap. la art.195 Cod penal. 
În cauză, este vorba despre decesul unei femei, în vârstă de 33 de ani, survenit astăzi la o unitate spitalicească din Bucureşti, şi care avea o relaţie de concubinaj cu bărbatul suspectat de comiterea faptei.
În prezent, se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, urmărirea penală fiind în competenţa exclusivă a procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov”, au transmis autorităţile. 

Mama tinerei, a declarat coform ziariștilor de la Adevărul, că joi seara, aceasta a fost dusă la Spitalul Universitar de către partener, după momentul agresiunii. „Le-a spus doctorilor că se simte rău, că a căzut şi s-a lovit, din teamă, însă a leşinat ulterior şi a fost băgată în operaţie”, a povestit o apropiată a tinerei. Nu doar că tânăra avea splina ruptă atunci când a ajuns la spital, dar i-au extirpat şi un hematom, care îi ocupa 50% din creier. Ea a stat în comă profundă până duminică dimineaţa, la 07:55, când a fost declarat decesul, conform mamei victimei. Medicii au sesizat poliţia, iar agresorul a fost ridicat de la spital, dar, în scurt timp, a fost lăsat în libertate, pentru că s-a constatat că nu există suficiente probe pentru a fi reţinut, arată şi un ONG pentru drepturile supravieţuitoarelor violenţei în familie. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.