Am primit acceptul! Suntem primul stat care va achiziționa materiale sanitare destinate rezervei UE!

0
57

România este primul stat membru al Uniunii care a primit acceptul Comisiei Europene de a demara procedurile de achiziție de dispozitive și echipamente medicale necesare pentru constituirea unei rezerve a Uniunii Europene pe teritoriul țării noastre, a afirmat joi președintele Klaus Iohannis, în cadrul unor declarații de presă care precedă videoconferința liderilor europeni de la ora 17:00, informează caleaeuropeană.ro

”La nivelul Uniunii, prin intermediul Comisiei Europene, au fost demarate proceduri de achiziții în comun de echipamente și dispozitive medicale necesare gestionării epidemiei. Este vorba de mănuși, echipamente de protecție, ventilatoare și echipamente de laborator. Având în vedere că situația s-a deteriorat rapid și în țara noastră în ultimele zile, a devenit crucială dezvoltarea urgentă a procedurilor de achiziții comune ale Uniunii lansate pentru echipamente medicale. Este important ca aceste proceduri să fie finalizate cât mai repede cu putință, pentru ca statele membre interesate, adică și noi, și România, să poată intra rapid în posesia acestor produse”, a spus Iohannis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.