Primarul Minea aruncă 57 000 de euro pe …vopsitul bordurilor!

0
615

Se pare că primarul Minea nu mai știe pe ce să arunce cu banii. După ce în timpul pandemiei a alocat 5 milioane de lei echipei Concordia Chiajna, acum, edilul a alocat 57 000 de euro pentru …vopsitul bordurilor!.

Dorel Mărgărint a făcut această dezvăluire pe contul său de socializare. El a afirmat că săptămâna trecută s-a atribuit un contract de 276 770 lei firmei DIVERS CREATIV AMENAJĂRI SRL pentru vopsirea bordurilor. Această firma are un singur client, Primăria Chiajna, iar contractele sunt atribuite direct, fară licitație mai susține Mărgărint.

Mai jos, vă prezentăm textul integral al postării

Lucrări plătite scump și de mântuială.

Primăria Chiajna cheltuie 57.000 de euro pentru vopsirea bordurilor. 
Săptămâna trecută, Consiliul Local Chiajna a atribuit un contract de 276.770 lei (57.328,39 euro) firmei DIVERS CREATIV AMENAJĂRI SRL pentru vopsirea bordurilor. Această firma are un singur client, Primăria Chiajna, iar contractele sunt atribuite direct, fară licitație.
Considerând că ne îndreptăm către o scădere drastică a economiei și veniturile primăriei vor fi mult diminuate, consider că primăria nu ar trebui să risipească banii pe lucrări cosmetice.
Nu mai bine se alocau acești bani reparării denivelarilor de pe drumuri cauzate de montarea defectuoasă a capacelor gurilor de canal?
Dar dacă tot se vopsește, de ce nu se folosește vopsea reflectorizantă pentru a demarca mai bine carosabilul pe timp de noapte și ceață.
În descrierea anunțului, firma se angajează să pregătească bordurile în vederea vopsirii și să aplice o vopsea monocomponenta pentru marcaje rutiere alb/negru, pe o suprafață de aproximativ 13.000 MP (aproximativ 26 km de șosele). Astfel vom plăti 21 lei pe metru pătrat! Merită?

Rămâne de văzut câte borduri vor fi proaspăt vopsite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.