Legătura dintre Minea și vidanja care deversează reziduri!

0
1605

În urmă cu câteva zile, un material video filmat, în care se vedea cum o vidanjă descarcă reziduri în canalul de lângă strada Macului care face legătura cu râul Argeș, a devenit viral.

Am putut vedea cu toții crima ecologică săvârșită de cei care operau această vidanjă.

Pe bună dreptate, cel care a surprins întreaga scenă scria pe contul său de socializare:

”Dragă Politia Romana, Ministerul Mediului – România Dragă Direcție de Sănătate Publică București, cum e să verși 15 000 de litri de urină și fecale între blocuri? Materiile fecale din Cartierul Militari Residence și din alte dezvoltari imobiliare făcute fără canalizare curentă, în București, sau în imediata proximitate, ajung să ne umple plămânii. Vidanja din filmare varsă materiile fecale nu mai departe de strada Macului, în canalul care face legătura cu canalul Arges, cel care delimiteaza Sectorul 6 de Județul Ilfov. Să nu vă imaginati că e prima oară, s-a întâmplat aproape zilnic doar că operațiunea era ascunsă de ochii noștri, cu deversare directă în Canalul Arges, adică un pârâu mic care se varsă în Lacul Morii”, a postat Octavian Berceanu pe pagina de Facebook. 

Cine este firma care operează această vidanjă și ce legătură are cu primarul Minea?

Așa cum se poate vedea și pe vidanja care deversează ilegal, firma este Roco Instal Comunal. Firma este administrată de Pantale Petre. Compania are doi asociați, Pantale Petru și Joiță Silviu Marian. Sediul este în sectorul 3, într-un apartament.

Firma este cea care administrează și rețeaua de apă și canal din Chiajna, dar nu doar atât. Aproape în totalite, veniturile firmei Rocco provin din afacerile pe care firma le face cu primăria lui Minea. Studiind un pic, vedem că această firmă se pricepe la aproape orice. Ei au câștigat și contractele de tundere a ambroziei, așa cum reiese de aici:

https://www.e-licitatie.ro/pub/direct-acquisition/award-notice/view/100043924

dar…sunt pricepuți nu doar la administrarea rețelei de apă, ci și la servicii de amenajare a parcurilor și a spațiilor verzi așa cum reiese de aici:

https://www.e-licitatie.ro/pub/direct-acquisition/award-notice/view/100043924

Observăm că firma are venituri de zeci de mii de euro din contractele pe care le oferă primăria lui Minea. Ea se ocupă de o paletă largă de servicii. Pe culoarele primăriei se vehiculează faptul că această firmă are o relație privilegiată cu Minea.

Ce ne-a mirat însă și mai tare a fost să observăm faptul că acolo unde nu câștigă firma Roco, câștigă firma soției patronului de la Roco, doamna Pantale Ioana Silivana, care deține firma Divers Creativ Amenajări SRL, firmă care funcționează chiar în comuna noastră. Dacă vă întrebați cine a câștigat contractul de vopsire a bordurilor…vă spunem noi sau de fapt puteți vedea în datele oficiale, Divers Creativ

http://e-licitatie.ro/pub/direct-acquisition/view/106140553

Cred că e de prisos să spunem mai multe. Se vede cu ochiul liber cum sunt gestionate treburile primăriei, cine este abonat la banii publici

Noi ne întrebăm de ce nu vrea primarul Minea să dea în administrare rețeaua de apă către Apa Nova, care are forța necesară să investească și să ofere servicii de calitate. De ce contractul rețelei rămâne în administrarea lui Roco? Cred că încet, încet, se face lumină. Faptele vorbesc de la sine. Informațiile publice devoalează tot tabloul. Aștepătm o reacție oficială din partea primarului Minea, dar să spună adevărul, să nu mai folosească teatrul ieftin al victimizării.Vom reveni și cu alte date. În curând!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.