Încă o ilegalitate comisă de Primăria Chiajna a fost descoperită! Minea amendat cu 80 000 lei!

0
562

În zona străzii Toamnei, din comună, pe malul drept al iazului de decantare s-au identificat depuneri de pământ pe o lungime totală de 505 m și o lățime de 10 m. Practic, primăria condusă de Mircea Minea a sfidat orice reguli privind protejarea mediului și în loc să curețe terenul, l-a lăsat așa. Există chiar suspiciunea că depunerile de teren au fost făcute în mod voit cu știința primarului, așa cum în urmă cu câteva săptămâni a fost identificată firma de casă a lui Mircea Minea care deversa cisterne cu reziduri în canalul colector.

Fapta constată în teren constituie contravenție conform art 87, alin 18 din Legea Apelor nr 107/1996. Astfel, inspectorii de la SGA Ilfov-București au aplicat amenda de 80 000 de lei și au dispus aducerea terenului la stare inițială.

Conform legii administrației publice locale, primarul este responsabil de încălcarea legii și ar trebui ca administrația locală să îi pună poprire pe salariu pentru recuperarea banilor. În cazul în care primăria nu se va îndrepta împotriva primarului pentru recuperarea celor 80 000 de lei, banii vor fi plătiți din buget, adică din taxele și impozitele cetățenilor comunei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.