fbpx

Consiliul Județean Ilfov și-a reluat activitatea

Activitatea Consiliului Judeţean Ilfov s-a reluat de luni, după ce a fost suspendată începând de miercurea trecută, având în vedere că unul dintre angajaţi a fost confirmat cu COVID-19.

Potrivit unui comunicat al CJ Ilfov, transmis astăzi, au fost efectuate 163 de teste în rândul angajaţilor, iar unul s-a pozitivat.

”Activitatea CJ Ilfov s-a reluat de astăzi.

Au fost efectuate 163 de teste și, din păcate, s-a mai pozitivat încă unul, în afară de cel de săptămâna trecută. Colegii persoanelor infectate cu COVID, deși au teste negative, nu au venit la serviciu nici azi și au fost retestați.

Încă de la începutul pandemiei conducerea CJ Ilfov a luat măsuri eficiente de precauție, pentru prevenirea îmbolnăvirii. Programul de muncă a fost modificat, pe ture, fiecare angajat primește trei măști pe zi, respectarea distanțării sociale este obligatorie, au fost înființate noi săli de lucru, toate suprafețele sunt dezinfectate de două ori pe zi și vinerea are loc dezinfecția totală.

Le dorim colegilor infectați, din păcate, cu noul coronavirus, să treacă repede și cu bine peste această încercare.

Multă sănătate!
Purtați mască!”, a anunțat CJ Ilfov în comunicatul de astăzi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *