Pedepse mai mari pentru cei care încalcă ordinele de protecție

0
53

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în unanimitate, un proiect de lege potrivit căruia încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, informează Agerpres.

Proiectul de lege modifică Legea 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice prevede asistenţa juridică obligatorie a persoanei care solicită emiterea ordinului de protecţie, precum şi înăsprirea pedepsei pentru persoanele care încalcă ordinul de protecţie.

„Asistenţa juridică a persoanei care solicită ordinul de protecţie este obligatorie. (…) Dacă victima nu are avocat, i se va acorda asistenţă juridică din oficiu”, se arată în proiect.

Potrivit noii reglementări, încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a măsurilor dispuse prin acesta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

În forma anterioară a legii, articolul 32 prevedea:

Încălcarea oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. (1) şi dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiunea de nerespectare a hotărârii judecătoreşti şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. (2) În caz de condamnare, nu se poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei”.

Forma modificată și aprobată prevede:

Art.32.- (1) Încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art.23 alin.(1), (3) şi (4) lit.a) şi b) şi dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
(2) Încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie provizoriu a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art.224 alin.(l) şi dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani”.

Proiectul a fost adoptat de Senat în 16 iunie, iar votul Camerei Deputaţilor a fost decizional, astfel că legea merge la promulgare la președinte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.