Percheziții în București și Ilfov: Patru persoane reținute pentru trafic de droguri în sectorul 6 București

0
335

Patru persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT într-un dosar în care sunt acuzate de trafic de droguri, după ce ar fi comercializat stupefiante pe raza sectorului 6 al Capitalei.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii au dispus miercuri reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de patru persoane, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc în formă continuată.

Cei patru ar fi comercializat droguri de risc şi mare risc pe raza sectorului 6 al municipiului Bucureşti, preţul fiind stabilit în funcţie de cantitatea de substanţe solicitată.

„Miercuri, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bucureşti au efectuat cinci percheziţii domiciliare, în Bucureşti şi judeţul Ilfov, în urma cărora a fost ridicată cantitatea de aproximativ un kilogram de canabis, 55 de comprimate de ecstasy, 158 de comprimate de metadonă, 4 mărunţitoare mecanice, două cântare electronice de mare precizie şi suma de 11.200 de lei”, arată DIICOT.

Peroanele în cauză vor fi prezentate Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.