Ajutor umanitar pentru Beirut: România trimite în Liban aproximativ opt tone de materiale medicale

0
78

Aproximativ opt tone de materiale medicale vor fi oferite autorităţilor libaneze pentru gestionarea efectelor exploziei produsă la un depozit de azotat de amoniu din Beirut, în 4 august, acestea urmând să fie transportate spre Liban cu aeronave ale Forţelor Aeriene Române, care vor decola sâmbătă, 8 august, informează Agerpres.

România s-a numărat printre statele care au primit cerere de acordare a asistenţei internaţionale din partea guvernului libanez, prin activarea Mecanismului European de Protecţie Civilă.

„Guvernul României, societatea civilă și reprezentanții diasporei libaneze au răspuns imediat apelului solicitat iar prin eforturi comune, o cantitate relevantă de echipamente medicale urmează a fi donate către statul libanez. Forțele Aeriene Române s-au implicat în acest demers și au pus la dispoziție două aeronave ( C-130 Hercules și C-27J Spartan) care să asigure transportul materialelor medicale indispensabile tratamentelor destinate victimelor”, se arată în comunicatul MApN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.