fbpx

Ungaria a prelungit cu o lună restricțiile de intrare pe teritoriul său

Ungaria a prelungit, până la sfârşitul lunii octombrie, măsurile restrictive privind accesul în ţară introduse de la 1 septembrie pentru prevenirea extinderii epidemiei de COVID-19, potrivit unui anunţ transmis joi de şeful de cabinet al premierului Viktor Orban.

Rămâne astfel interzis accesul străinilor în Ungaria, cu excepţia tranzitului, călătoriilor de afaceri sau umanitare, convoaielor militare, participării la evenimente importante sportive, culturale şi religioase, exceptaţi fiind şi cetăţenii străini care lucrează în Ungaria, diplomaţii sau alte persoane aflate în călătorii oficiale, potrivit Agerpres.

Cetăţenii ungari reveniţi din străinătate trebuie să rămână în carantină sau să obţină două rezultate negative la testul de COVID-19.

Printre alte măsuri aplicate începând din 1 septembrie, măştile au devenit obligatorii în transportul public şi în spaţiile închise (nepurtarea lor fiind sancţionată cu o amendă de 50.000 de forinţi – 138 de euro), cluburile şi barurile se închid cel târziu la ora 23:00 şi au fost interzise vizitele în spitale şi cămine de bătrâni. Aceste măsuri rămân de asemenea în vigoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *