fbpx

Acord între MAI și BOR privind stabilirea de reguli speciale în zilele de Paște.

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat marți seară că a fost semnat un acord între MAI și Patriarhia Română care prevede acordarea sprijinului pentru împărțirea luminii și a sfintelor paști pentru credincioși.

Prin acord s-au stabilit următoarele:

Pâinea binecuvântată va fi distribuită credincioșilor vineri și sâmbătă, în intervalul 7:00 – 17:00, în toate parohiile din țară, în locurile special amenajate de către personalul bisericii și de către voluntari, cu respectarea măsurilor de protecție, exact ca la magazinele comerciale.

În declarație, se va face precizarea „pentru ridicarea sfintelor paști” și se va trece numele lăcașului de cult din zona de rezidență.

Forțele de ordine vor asigura ordinea publică pe toată perioada împărțirii sfintelor paști.

Pentru credinciosii bolnavi și cei peste 65 de ani, paștele va fi distribuit la domiciliu, vineri și sâmbătă, sau în prima zi de paști, cu respectarea măsurilor de protecție. 

Distribuirea luminii se va face de către voluntarii parohiilor și de către echipajele de ordine publică existente aflate în misiune începând cu ora 20:00.

Credincioșii vor putea ieși în proximitatea casei respectând regulile de distanțare socială (să fie evitată formarea grupurilor mai mari de 3 persoane). În zonele carantinate, sfânta lumină va fi dusă cu autorul personalului MAI de la centrele episcopale la parohii.

În noaptea de Înviere este permisă circulația tuturor preoților și voluntarilor.

Echipajele care acționează în posturile fixe cât și cele de la punctele de frontieră vor oferi sfânta lumina persoanelor aflate în trafic sau celor care tranzitează frontiera.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *