fbpx

Guvern: Ordonanță privind măsuri de prevenire a îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2 în unităţile şi instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar

Executivul a adoptat în şedinţa de miercuri o ordonanţă de urgenţă privind instituirea unor măsuri de prevenire a îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2 în grădinițe, școli și universități, informează Ministerul Educaţiei, potrivit Agerpres. Actul normativ modifică şi completează Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Potrivit ordonanței adoptate miercuri de guvern, în învăţământul preuniversitar, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice, Consiliul de administraţie al şcolii poate propune, în urma consultării Asociaţiei de părinţi, ca desfăşurarea activităţii didactice care presupune prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor să se realizeze prin intermediul tehnologiei şi a internetului (cu respectarea măsurilor stabilite prin ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei şi Cercetării), precizează comunicatul.

Următorul pas procedural prevede ca propunerea şcolii, avizată de inspectoratul școlar, să fie înaintată Comitetului Județean pentru Situaţii de Urgenţă, în vederea aprobării prin hotărâre. Prin hotărâre se va dispune atât cu privire la perioada de aplicabilitate a măsurilor adoptate, cât şi cu privire la alte măsuri specifice ce trebuie luate de către şcoală, în funcţie de situaţia epidemiologică.

În cazul limitării sau suspendării activităţilor didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică a elevilor, ca urmare a deciziei autorităţilor competente, Ministerul Educaţiei poate modifica, prin ordin de ministru, numărul de ore alocat disciplinelor de studiu/ modulelor de pregătire prin planurile-cadru de învăţământ, precum şi ponderea numărului de ore de predare şi evaluare în programa şcolară aprobată.

În cazul învăţământului superior, în funcţie de situaţia epidemiologică şi de specificul fiecărei universităţi, în anul universitar 2020 – 2021, în baza autonomiei universitare, cu asumarea răspunderii publice şi cu respectarea calităţii actului didactic, desfăşurarea activităţii didactice ce presupune prezenţa fizică a studenţilor se stabileşte prin hotărâre a Senatului universitar.

Desfăşurarea activităţilor didactice implică trei paliere:
– prezenţa fizică a studenţilor la toate activităţile didactice;
– prezenţa fizică a studenţilor la anumite activităţi didactice, stabilite conform hotărârii Senatului universitar;
– suspendarea activităţilor didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică a studenţilor în instituţiile de învăţământ superior.

În situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică a studenţilor, desfăşurarea activităţilor aferente anului universitar 2020 – 2021, a examenelor de finalizare a studiilor de licenţă, de masterat sau a programelor de studii postuniversitare, susţinerea tezelor de doctorat, susţinerea tezelor de abilitare pentru anul universitar 2020 – 2021 se pot realiza şi prin intermediul tehnologiei asistate de calculator şi a internetului, pentru formele de organizare a programelor de studii cu frecvenţă, cu frecvenţă redusă şi la distanţă.

În același timp, pe site-ul Ministerului Sănătății a fost publicat draftul Ordinului pentru aprobarea Normelor privind instituirea de măsuri sanitare şi de protecţie în unităţile de învăţământ în perioada pandemiei COVID-19, document care detaliază fiecare măsură care trebuie aplicate în unitățile de învățământ, odată cu începerea noului an școlar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *